Ştiţi cumva în ce dată suntem astăzi? Ah, da? Incredibil!

E deja 1 septembrie 2010 și aproape că era să uităm de tortul  pe care suntem datori să îl împărțim cu voi. Dar, nu, nu am uitat. Câte o felie pentru fiecare!


Bănuiesc că gustul  tortului nostru lasă de dorit. E virtual, fără nici un efect. Revenind la realitate, ne-am bucura să ne împărtășiți din lucrurile de pe cetate care  au avut un impact în viața voastră. Ce ați apreciat anul acesta la cetatepemunte? Ce nu ați apreciat? Așteptăm idei din partea voastră, sugestii care să ne ajute ca împreună să facem o lucrare cu adevărat benefică.

Și da, am ajuns la momentul în care ne uităm în urmă și spunem un “mulțumesc frumos” lui Dumnezeu, Cel care ne-a ocrotit și ne-a binecuvântat mai mult decât am putut gândi. Toate lucrurile bune vin din partea Lui și pentru aceasta merită cinstea, slava și onoarea.

În același timp, vă mulțumim vouă, celor 66 de artiști implicați în proiectul nostru până în momentul de față. Suntem bucuroși că putem sluji alături de voi! Dumnezeu să vă binecuvinteze în continuare cu ceea ce aveți nevoie pentru a-L putea sluji tot mai bine în fiecare zi!

Nu v-am uitat nici pe voi, vizitatorii site-ului nostru. Apreciem implicarea voastră în încurajarea comunității prin comentarii constructive. Vă mulțumim și pentru susținerea pe care ne-ați acordat-o prin faptul că ați dat vestea despre site. Dumnezeu să vă răsplătească!

LA MULȚI ANI, CETATEPEMUNTE!



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

3 comentarii

  1. La multi ani !

  2. La multi ani!Domnu sa te foloseasca site-ule tot mai mult:)(intelegeti la ce ma refer prin asta:P)

  3. Deja 2 anii????Nu imi vine sa cred???Oricum cred ca trebuie sa fim cu toti “o cetate zidita pe stanca!”La mai multi ani “cetate pe munte!!!!!”Si la anul sa avem o cetate mai mare….cred ca stiti ce zic nu????GBY

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*