3 ani… şi încă existăm.

Nu, nu a fost simplu şi atunci când mă gândesc la complexitatea propoziţiei pe care tocmai aţi citit-o, la toate provocările pe care le-am întâmpinat ca şi echipă, la binecuvântările venite de sus prin această lucrare şi la multe alte aspecte pe care nu le voi menţiona acum, îmi dau seama de adevăratul motiv pentru care încă existăm: Dumnezeu este cu noi… Dumnezeu este cu noi!

De aceea, în primul rând am vrea să Îi aducem Lui mulţumiri şi laude din toată inima şi ne-am bucura dacă şi voi aţi face acest lucru împreună cu noi. Lucrarea noastră, jertfa pe care o depunem este motivată de slujirea pe care o facem pentru El. Dacă sunt aspecte pozitive pe care le-aţi văzut în comunitatea noastră, e timpul să Îi mulţumiţi lui Dumnezeu!

Spuneam mai devreme că am întâmpinat provocări ca şi echipă. Ce mare har! Poate unul din cele mai grele aspecte ale acestei slujiri a fost să găsesc oameni ai lui Dumnezeu care să aibă cunoştinţele necesare şi motivaţia corectă pentru a intra în slujirea de moderatori. Aşadar, m-aş bucura dacă rugăciunile voastre ar conţine următoarele nume: Naomi Vesa, Roxana Ceceu, Beniamin Hord. Şi poate că dacă veţi susţine această problemă în continuare, la anul vom avea mai multe nume în această listă :)

Desigur, o comunitate nu poate exista fără membrii ei. Acum ne îndreptăm privirile spre voi, cei care aţi contribuit cu darul vostru şi am vrea să vă spunem într-un glas “Dumnezeu să vă răsplătească!”. Aţi fost o încurajare pentru mulţi şi nu de puţine ori Dumnezeu ne-a cercetat prin arta voastră. Slavă Lui şi mulţumiri vouă!

Şi da, fără rugăciunile şi încurajările voastre, ale vizitatorilor, nu am fi aici. Vă mulţumim!

3 ani şi incă existăm… Dar atunci când Dumnezeu îţi coordonează viaţa, scopul tău nu e acela de a supravieţui doar. Aşadar, cu bucurie vă anunţăm 5 lucruri pe care Dumnezeu ne-a ajutat să le dezvoltăm începând de anul acesta:

1) Noul design. Sperăm ca de acum totul să fie mult mai simplu, mai clar şi mai frumos.
2) Conceperea statutului. Vizitând secţiunea “Despre noi” puteţi afla care este viziunea noastră.
3) Noua platformă audio şi playlist-ul CPM. La secţiunea “Diverse” găsiţi un playlist cu muzica de pe site-ul nostru. Platforma SoundCloud.
4) Mesaje între utilizatori. De acum poţi intra în conversaţie cu oricare din membrii comunităţii noastre fără ca adresa ta să fie vizibilă. Pentru detalii verifică întrebarea #9 de la “Întrebări frecvente”.
5) Resurse pentru artişti. Ştim că există 3 categorii de persoane care se implică în comunitatea noastră: unii cu mult talent şi puţină dorinţă de slujire, alţii cu multă râvnă, dar puţine cunoştinţe. Pe cea de-a 3-a variantă o puteţi intui uşor. Pentru cei care ar avea nevoie de mai multe cunoştinţe, am încercat şi vom încerca să dezvoltăm o secţiune de resurse oferite de persoane cu multă pricepere în domeniul artei.

Sper ca toate aceste îmbunătăţiri să fie de un real folos pentru lucrarea în care ne implicăm.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Cristi Iuga



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

4 comentarii

  1. Multumesc pentru mesaj!!! Cu adevarat, viata cu El nu-i facuta doar pentru supravietuire….Imi vine greu sa intrerup citirea si fac eforturi mari sa nu intru in detaliul celor “5 puncte principale”; :) sunt insa in acel interval minunat de timp dinaintea plecarii la servici,asa ca voi reveni.

    O zi binecuvantata!

  2. Multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile si incercarile care le ingaduie in orice lucrare a Lui din viata noastra a fiecaruia, pentru ca numai asa credinta noastra este calita, desavarsita, si suntem pregatiti pentru El si cu El in slava. M-as bucura daca pe acest site se poate posta sau crea si o rubrica a artistilor plastici. Eu am absolvit Facultatea de Arte plastice si Pictura Sighisoara, Universitatea de Arte si Design Cluj-Napoca. Nu cunosc nici un site crestin care sa acorde atentie si artistilor plastici. Nu credeti ca si pictura este un talant dat de Domnul ? Cu multumiri in Domnul, Karol.

  3. Fiti binecuvantati! >:D< (ador tricoul:X)

  4. Fiti binecuvantati!Sincer ma duceti in eroare…..siteul arata minunat!

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*