Marius Sabou – Frica de Domnul şi umblarea în lumea lui Dumnezeu

Publicat de la Sep 2, 2011

Zilele acestea am recitit cartea Proverbelor lui Solomon. Studiul acestei cărţi are mai multe beneficii, printre acestea nuanţarea unor teme care sunt reluate mai târziu în Noul Testament. Când astfel de teme sunt identificate şi evaluate în lumina Proverbelor, descoperi mai multă bogăţie şi profunzime.

Am practicat pentru o vreme o citire lunară a Proverbelor, un capitol pe zi. Adevărurile înţelepciunii enunţate scurt, îţi dau informaţii esenţiale pentru a nu fi derutat de strigările şi ademenirile nebuniei. Se uzează masiv de analogie. De pildă, ţi se spune că este preferabil să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât într-o casă mare cu o nevastă rea de gură (21:9). După cum se poate vedea, este enunţat un adevăr, dar fără prea multe detalii. Nu ţi se spune cum e să fii pe acoperiş dacă să zicem vine ploaia, frigul, nici cât de comod va fi să stai acolo noaptea. Ceea ce trebuie să înveţi este că poate fi traumatizant să stai cu un partener guraliv.

După o citire repetată, ajungi să înţelegi că dincolo de pragmatismul ei, această carte te formează pentru o viaţă autentică în lumea lui Dumnezeu. Normele unei astfel de vieţi sunt prezentate de multe ori în antiteză, mesagerul principal fiind înţelepciunea însă din loc în loc i se dă cuvântul şi nebuniei (9:13-17).

Înţelepciunea, personificată într-o femeie, îţi strigă, ofertează valorile ei. Proiectele sale nu sunt doar de informare, ea ţinteşte la formare, instruirea elevilor pentru viaţa în lumea lui Dumenzeu. Cei ce intră în această şcoală au libertatea de alegere. „Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi (9:12).” Cei care ignoră sfatul înţelepciunii sunt prezentaţi în cel puţin trei categorii (1:22): cei simpli, sau naivii, batjocoritorii şi proştii. Primii, naivii, sunt creduli. Acceptă lucrurile uşor, fără nici un fel de expertiză. A doua categorie, batjocoritorii, sunt cei care cred că le ştiu pe toate. Însă din cauza superficialităţii ajung să ignore adevăratele valori. În final proştii, manifestă forma cea mai dură a nebuniei. Ei nu au neaparat o problemă de capacitate intelectuală, ci una spirituală. Nu e doar refuzul sistematic arătat valorilor înţelepciunii, ei sunt batjocoritori.

Privind la acest fel de vieţuire în lumea lui Dumnezeu, la această dualitate, înţelepciune – nebunie, curând realizezi că se conturează înaintea ta un tipar al literaturii de înţelepciune (vezi Psalmul 1). Elemente similare pot fi regăsite şi în Noul Testament. Este tiparul după care Domnul Isus îşi încheie Predica de pe Munte. Două căi/porţi, două soiuri de pomi, două tipuri de fundaţii/case şi aplicativ ies la iveală două sisteme de gândire/ tipuri de discurs (Doamne, Doamne), două feluri de călătorii şi în final două destinaţii. Paralele pot fi găsite şi în Apocalipsa unde destinaţiile finale sunt doar două. O analogie interesantă se poate face cu Romani 1. Pavel afirmă că în ciuda evidenţelor existenţei lui Dumnezeu, a validităţii adevărurilor Sale, sunt mulţi cei care le neagă. Surprinzător, această negare nu este generată de lipsa evidenţelor, ci de condiţia lor morală. Ca şi cei din Proverbe, aceştia batjocoresc. Odată ce îţi însuşeşti acest adevăr, înţelegi că „nebunului nu-i este de învăţătură (18:2),” şi că dincolo de argumente solide, de evidenţe, este nevoie de altceva.

Acel ceva ne este definit tot de Proverbe, şi se numeşte Frica de Domnul. Conceptul este complex şi dificil de cuprins într-o singură frază. Unii l-au asociat cu ideea de teroare sau misterium tremendum (Rudolf Otto). Alţii l-au comparat cu ideea de pietate. Walter Kaiser vede Teama de Domnul ca un răspuns al credinţei la chemarea lui Dumnezeu.

Lângă cele spuse aş dori să mai adaug ideea fricii de Domnul ca o retragere a eului în faţa lui Dumnezeu, o eliberare a inimii pentru a fi ocupată de Dumnezeu. Astfel devii conştient de faptul că eşti finit, limitat, păcătos, şi că cele mai bune soluţii le are Dumnezeu. Într-o oarecare măsură frica de Domnul are particularităţi comparabile cu naşterea din nou. Frica de Domnul nu este încă o faptă, un lucru de care trebuie să te achiţi, ci ea oferă cadrul, atmosfera în care îţi trăieşti viaţa. Frica de Domnul creează condiţile în care Dumnezeu/Înţelepciunea poate începe să opereze în tine. Abia de aici devii cu adevărat util în lumea lui Dumnezeu, te deschizi cuvintelor Lui şi eşti dispus la schimbare. Mai mult, instalarea ei în inima cuiva este doar o fază iniţială a procesului. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. „Frica de Domnul este urîrea răului … (8:13).”

În final, frica de Domnul este cel mai preţios lucru pe care îl poate avea cineva. Abia atunci îţi înţelegi rostul în lumea lui Dumnezeu şi începi aventura cu El. Mai mult decât atât, capeţi îndemânarea de a te feri de rău, de a vedea limpede deşertăciunea, şi tăria de a face lucruri care în trecut păreau imposibile!



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

2 comentarii

  1. Cu adevarat cuvinte minunate, o reala incurajare. Fa Doamne ca sa dorim toti sa fim plini de frica pentru Tine, IUBINDU-TE tot mai mult in fiecare zi.

  2. Doamne, mi-am plecat genunchii, apoi capul in fata Ta, am strans palmele intr-o rugaciune adresata Tie, lacrimile au inceput sa-mi curga pe obraz, mi-am pus sufletul in palmele Tale…iar Tu, Doamne, in infinita Ta bunatate, m-ai ridicat spre lumina, m-ai luat de mana si esti cu mine peste tot, esti in tot si-n toate, fara Tine n-as fi nimic, n-as intelege, n-as sti sa vorbesc, sa pasesc… sa exist.. Tu esti totul Doamne, si de-as pierde lumea, te am pe Tine .

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*