|
Jun
03
|
Dumnezeu iubeşte arta. Nu doar frumosul, ci arta. Nu doar lucrarea, ci lucrarea făcută cu “arta”. Fiindcă Dumnezeu este un artist. Uită-te la Annapurna, Matterhorn, Niagara, Grand Canion, uită-te la teiul înflorit de pe bulevard, la albăstreaua din grădina bunicii tale, la nori, la stele, la fulgul de nea. Dumnezeu este un artist.
Tu ai fost creat să fii un artist. Nu uita, ai fost creat după Chipul si Asemănarea Lui, şi acest lucru înseamnă ceva: înseamnă că ai ceva din EL, ce ţine de măiestrie, artă, frumos. Latura estetică a Creatorului se transmite ereditar înspre creaţia Sa. Şi tu eşti una dintre creaţiile Lui. De aceea descoperă, caută, eliberează frântura creaţiei din tine, fiindcă aceasta vrea El de la tine.
Adu-ţi aminte de Beţaleel, artistul desăvârşit al Exodului, pe care Dumnezeu L-a ales să fie maestrul coordonator al proiectului “Cortul Întâlnirii” care trebuia să arate frumos, splendid, uimitor. Citeşte şi meditează:
Exodul 31:1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 3 L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, 4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 5 să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări.”
Dacă Dumnezeu ţi-a transmis şi ţie mai multă creativitatate decât altora, dacă ai pricepere, măiestrie şi dar – în muzică, poezie, pictură, sculptură, în orice se numeşte “artă” – tu ai un atuu şi o responsabilitate în faţa Creatorului: de a-ţi pune darul în folosinţă, spre binele lucrării şi al societăţii.
Dumnezeu iubeşte calitatea şi credincioşia, excelenţa şi frumosul,îin tot ce a făcut şi face e “the best” de aceea, dacă a pus în tine o frântură din El în această privinţă, tu ai responsabiliatea să lupţi împotriva kitschului, mediocrităţii, plafonării, şablonării, fosilizării artei şi creativităţii – în biserică şi în societate.
Te incurajez, tânăr artist creştin, foloseşte la maxim darul pe care l-a pus Creatorul în tine! Nu risipi oportunităţile, ci pune-ţi în negoţ talantul şi fă-o cu excelenţă oricând, oriunde şi-n orice situaţie, fiindcă celui ce i se dă mult, i se va cere mult, atât în ceea ce priveşte credinţa cât şi în artă.
Dumnezeu să vă ajute ca prin acest nou site să generaţi un vânt proaspăt, un impuls benefic mult aşteptat între tinerii creştini interesaţi de artă şi creaţie. Dumnezeu caută oameni ca Beţaleel şi în bisericile noastre. Se prea poate ca tu, cel ce citeşti aceste rânduri, să fii unul dintre ei. Şi dacă eşti, ai o responsabilitate. Îndeplineşte-o spre Gloria Lui!
Cristian Barbosu – Biserica Metanoia
Posturi asemănătoare:
3 răspunsuri la “Cristian Barbosu – Dumnezeu şi arta, Beţaleel şi tu”
Părerea ta contează! (scrie-o mai jos)
ATENŢIE!
Din motive de securitate şi nu numai, toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.Din această cauză, comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!






(1 voturi)




July 4th, 2009 at 8:14 AM
buna.
sunt o pasionata in ceea ce priveste frumosul si creatia, cos tot felul de plasute, genti, traistute, crosetez genti si plasute foarte dragute, si vreau sa va spun ca am simtit de foarte multe ori inspiratia clara de la Dumnezeu, cand nu stiam exact ce voi face, dar cand am inceput sa lucrez a iesit ceva cu totul deosebit.
Vreau sa va multumesc pentru incurajarea din acest articol, in mod sigur multi au fost incurajati asemenea mie.
July 31st, 2009 at 4:55 PM
Dumnezeu nu numai ca a creat frumosul ci a facut si capodopere. Capodopera Sa o poti vedea chiar uitandu-te, chiar in oglinda.
“Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
July 13th, 2010 at 9:16 AM
Cred ca dumnezeul a creat tot ce e bun in noi ,numai in timpurile acestea materialista noi am devenit din ce in ce mai rai.