Cetate pe Munte

Se târa incet omida

către nişte cioburi sparte..

de după nişte tufişuri ‘nalte

începu un fluture-a dansa…

‘uită-te la el! colorat şi frumuşel…

eu nicicând nu oi putea zbura..

eu n-oi putea simţi parfumul trandafirilor,

ci doar seva a le taia..

eu n-oi ajunge nicicând deasupra pomilor,

ci doar în interiorul lor, zdrobindu-i incet..

eu nu m-oi înălţa mai sus de ceaţă,

chiar de-ar fi doar pentru o zi..

eu n-oi avea nicicând o floare a mea, o casă..

eu, fluture niciodată n-oi fi!…’

plângea cu sughiţuri omida..

plângea de parcă lumea se topea…

deodată, tot plângând, a adormit…

abia după ceva vreme s-a trezit..

descoperi ca nu se mai târa…

descoperi ce-nseamnă ‘a zbura’ !…

..aşa că azi eu nu ma plâng,

ci azi trăiesc aşa cum sunt…

dacă..poate..mâine va fi mai bine..

dar, dacă nu-l mai apuc pe mâine?

azi pot să nu mă plâng,

azi pot să mă schimb!

nu-s omidă, ci sunt om…

şi-am să zbor mai sus de pom!…

Publicat de Lavy.T