- Cetate pe Munte - http://www.cetatepemunte.ro -

Cu Tine

Cu Tine, Doamne-n zori de zi
Sau în adânc de noapte,
Pot birui, orice ar fi,
De-mi eşti doar Tu aproape.

Cu Tine, Doamne-n vârf de munte
Sau jos, în valea umbrei morţii,
Pot merge drept tot înainte,
Căci nu contează ce zic sorţii.

Cu Tine, Doamne-n încercare
Sau când e numai bucurie,
Răzbat uşor întrega zare,
Căci Tu îmi eşti a mea tărie!

Cu Tine, Doamne, în furtună
Sau când e soarele pe cer,
De-i vreme rea sau vreme bună,
Tu îmi raspunzi când eu Te chem.

Cu Tine, Doamne-n astă lume,
Eu merg mereu spre infinit,
Căci Îţi sunt fiu şi port un nume,
Ce Tu mi-ai dat, Isuse iubit!