Dacă-ai simțit  în pieptul tău vreodată
Un dor să fii mai bun, mai iubitor,
Să știi …e glasul Celui ce te-așteaptă
În casa Lui, la masă, cu-atât dor…

Încearcă, exersează-ți bunătatea
Față de oamenii din jurul tău
Și-n rugaciune cere să ți se-ndrepte pașii
Spre Golgota, spre-al tău Mântuitor!

Și la piciorul Crucii te căiește
De clipele în care n-ai avut
Un strop de bunătate și de milă
Față de cei ce-n lipsă au căzut.

Iar dacă-ades, în clipele de seară
Îți vine-n minte ziua ce-a trecut,
Gândeste-te… și fă-ți o socoteală:
Legat-ai tu vreo rană ce-a durut?

Ai arătat o dragoste curată
Față de cei aflați în jurul tău?
Lăsat-ai ca în tine să se vadă
Că ești copil de Dumnezeu?

Întins-ai cu iubire mâna celor
Ce îți cereau cu lacrimi ajutor?
Să știi, copile drag că-ntotdeauna
Așa ar face-al tău Mântuitor!

Ajută-ne Isuse să Te slujim cu fapta
Și-n rugaciuni să-Ți cerem zi de zi
Să fim mai buni, mai iubitori, mai darnici
Până ce Tu  pe nori vei reveni !

~Amin~



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

2 comentarii

  1. pace! e foarte frumoasa poezia, te pune pe ganduri! ma intrebam cum pot sa imi pun si eu o poezie de a mea,aici! multumesc

  2. Dumnezeu sa va binecuvinteze… foarte frumoasa poezia imi plac’ foarte mult….

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*