Trupul gol

Mă regăsesc pe nisipul rece şi strig cu putere să vină cineva să ma elibereze de carapacea Negrului Stăpân.

Sunt o perlă şi-mi doresc libertatea pe care am avut-o odinioară. Cine ar putea să mă elibereze? Dacă totul era pustiu, nici marea nu a îndrăznit să se apropie.

Stând în tăcere şi tremurând de frig, simt cum sunt lovită şi aruncată din acel loc. Nu ştiam ce se întâmplă dincolo de carapace şi cine a putut să mişte forţa Negrului Stăpân. Simţeam că pământul a rămas în urmă, ceva – nu ştiam ce – mă ridica, mă înălţa. Dar, deodată, carapacea care mă ţinea închisă, s-a deschis! Stând într-un colţ, îmi era teamă să privesc, mă gândeam că voi fi răpită de un alt demon. Dar, nu s-a întâmplat aşa. Deschizând ochii, în faţa mea stătea imaginea unui trup gol. M-am întrebat în sinea mea: Un trup gol şi fără suflet? Este posibil aşa ceva? Raspunsul nu mi l-am putut da, avea însă puterea de a cerceta şi de a-l ajuta. Trupul m-a aşezat în palmă cu atâta grijă şi cu o dorinţă nebună de a mă cunoaşte. Eram buimacă, nu mai ştiam ce este bine şi ce este rău. Din palma lui am ajuns în acel gol. Golul m-a înconjurat şi mi-a arătat fiecare trăire a acestui trup şi dorinţa lui de a se căi şi de a fi mântuit. Plângeam şi zâmbeam în acelaşi timp, iar sufletul îmi spunea că nu sunt o perlă oarecare, ci o perla a Luminii.

Într-adevăr, eram o perlă verde, o perlă a credinţei şi a luminii. Din acel moment am fost martora renaşterii. Trupul gol a fost umplut cu un suflet binecuvântat.