Cetate pe Munte

Zi de zi trăiesc aceeaşi monotonie, plec de acasă şi mă reîntorc. Dar apăsătoarea negură a monotoniei, nu mi-a invadat şi sufletul. Sufletul meu cunoaşte liniştea prin prisma cuvintelor, prin puterea lor. Cuvintele din interiorul meu sunt darurile lui Dumnezeu, deoarece El se află înăuntrul meu şi mă iubeşte. Acest „izvor de lumină” mă poartă spre cer şi mă îndeamnă să scriu. „Corbii” care mă înconjoară ar vrea să-mi sfâşie sufletul unde Dumnezeu este singurul care domneşte, aceştia îmi lovesc doar trupul. Cuvintele transpuse pe hârtie sunt ca nişte mărgăritare sărutate de puterea Duhului Sfânt, umplându-le cu credinţă. Sunt „unse” de „izvorul luminii” şi trebuie să pătrundă şi în sufletele aşa-numiţilor „corbi”.

Chiar de „cuvintele” ar seca şi simt cum cad în valea întunecată, Cel care mă iubeşte îmi va întinde mâna, oferindu-mi alte „cuvinte” pline de Slavă. Aş numi-o „căderea-renaşterii”, valea s-ar umple cu mărgăritare, cu lumina cuvintelor emanate din sufletele purtătoare de credinţă. În momentul acesta scriu împreună cu El. Mâna se scurge lin, asemenea unui pârâu, pe colile albe, presărând seminţe de mărgăritar. În timp, ele vor creşte, lăsându-şi parfumul peste întreaga omenire. Când vor mirosi „mărgăritarele”, corbii vor simţi puterea lui Dumnezeu şi se vor încrede în El.

-- Nu există posturi asemănătoare. --

Publicat de Andreea Patrascu