În Hristos este toată slava, toate lucrurile vin de la El,prin El şi sunt pentru El!

În Hristos mi-ai ales sufletul înainte de-ntemeierea lumii şi m-ai păstrat pentru slava Ta cerească ca să slujesc de laudă slavei Tale,m-ai binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicesti în locurile cereşti!

În Hristos ai surpat zidul de la mijloc, şi eu, cea care am fost depărtată, prin Sângele Său am fost apropiată…Ce Har măreţ!În El am primit răscumpărarea care vine de la Domnul Slavei după bogaţiile Harului Său!

Inima-mi zăcea în groapa pierzării,nimic nu putea sa oprească piatra mult prea mare ce o acoperea,nimic nu putea da la o parte piatra răzvrătirii, piatra calamităţii ce apăsa atât de greu peste sufletul meu…

Totul părea să rămână în ceaţa necunoaşterii. Haina întunericului îmbrăca inima goală şi fără sens, valuri de îngrijorare pătrundeau încet în barca credinţei mele făcând-o mereu să se clatine. Pacea părea a fi porumbelul ce demult zburase de la mine în depărtări nevăzute aşteptând mereu să se reîntoarcă la locul unde a găsit odihnă şi dragoste, dar mereu întârzia să mai apară!

Dragostea a rămas un spaţiu idilic în care toate aspiraţiile erau însoţite de iluzii ce nu puteau atinge idealul propus. Drumul de valori morale pe care mergeam odinioară a luat o întorsătură radicală, ducându-mă spre necunoscutul ce nu putea niciodată să umple golul ce dăinuia în adâncul sufletului!

Picioarele mele au obosit să caute idealul sfânt la care nu pot ajunge, au obosit să caute fapte care să dovedească vrednicia mea de a fi sfantă prin propriile mele forţe !

Ochii mei au obosit să vadă atâta desăvârşire în alţii şi nu în mine, au obosit să copieze suflete şi modele creştine, obţinând astfel o mască atât de perfectă de care nu mai puteam scăpa!

Toamna stării mele întuneca cerul, veştejea pomii, ascundea soarele nădejdii în toiul primăverii, nelăsându-mă să mă bucur vreodată de minunăţiile HARULUI!

Muntele necredinţei mele se înălţase atât de tare încât vârful atingea cerul, parcă încercând să bată la poarta Celui ce ştiam că poate să aducă răspuns, dar nu puteam să aud nimic sau nu voiam să ascult vocea Celui ce păstra pentru mine o nouă viaţă!

Totuşi , pe un deal departe, dincolo de munte, se vedeau doi stâlpi de lemn aşezaţi unul peste celălalt formând o cruce!  Genunchii mei obosiţi de atâta drum străbătut, sprijiniţi pe podeaua verde presărată cu stropi de rouă din răcoarea dimineţii, se odihneau…

Cu cât mă apropiam mai mult reuşeam să văd Mielul Divin ce încet se stingea pe crucea ce-I ţinea trupul răvăşit de răni, sângele uda pământul cu suferinţa Sa, coroana de spini străpungea Cerul în durerea Lui şi strângea inima îngerilor ce priveau cu atâta milă spre Fiul părăsit de Tatăl pentru-a împlini Legea! În mijlocul chinului şi în spatele trupului de la care-ţi  întorceai privirea răsărea o strălucire atât de neobişnuită si dumnezeiască, era strălucirea dragostei Sale care striga: “Iartă-i Tată căci nu ştiu ce fac!”

Atunci, lacrimile ce-mi împăienjeneau ochii au reuşit să cureţe mizeria, să dea la o parte bârna din ochiul meu care mă împiedica să văd fericirea; am văzut-o, atât de clar, părea mai aproape de mine ca oricând!

Am înţeles atunci, prin credinţă, răspunsul pe care Tatăl îl trâmbiţa de atâta timp în urechile mele surde de volumul cântecului lumesc dat la maxim, care mă ademena atât de tare…

Din zări, pe bolta cerului senin zbura ceva mic şi alb…era pacea, pacea care plecase de la mine şi pe care o aşteptam de atâta timp. El îmi dăduse pacea, nu cum o dă lumea, ci numai cum El ştie, o pace lăuntrică deplină! Slavă Lui!

Razele soarelui primăvăratec îmi mângaiau sufletul ce rămase atâta timp singur şi deznădăjduit, usca lacrimile pătimaşe ale păcatului, dând la o parte “MASCA SFINŢENIEI MELE PROPRII!”

Cântecul păsărilor îmi şoptea cel mai MARE ADEVĂR care îmi aduse o NOUĂ VIAŢĂ!

Prin versurile cântecului auzeam mereu expresia “ÎN HRISTOS!”

În Hristos am primit răscumpărarea,prin sângele Lui,iertarea păcatelor,după bogăţiile HARULUI Său!

Hristos a dat piatra la o parte, piatra atât de grea ce nimeni nu putea s-o mişte, El a mutat-o de la loc. Mai mult, în Hristos am înviat împreună cu El din groapa morţii! Prin Domnul meu care este viu, azi am primit viaţă din belşug, şi nu oricum, ci o viaţă sfântă care nu se câştigă prin fapte, ci este DARUL DESĂVÂRŞIT al Celui ce ne-a iubit cu o iubire veşnică!

În Hristos am fost rânduită ca moştenitoare a vieţii veşnice prin pecetea Duhului Sfânt care este o arvună a bogăţiei mele aici pe pămâmt cât şi in ceruri ca să slujesc veşnic de laudă Celui ce m-a salvat de la moarte!

În Hristos am înţeles HARUL DEPLIN CARE A FOST ARĂTAT PENTRU TOATĂ LUMEA!

În Hristos vreau sufletul meu să rămână VEŞNIC!



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

3 comentarii

  1. “In Hristos am inteles harul deplin….” Domnul sa te binecuvinteze Anca!!!Foarte frumoase cuvinte!!!

  2. Slava Lui! …Domnul sa te binecuvanteze si pe tine !

  3. fii binecuvantata anca

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*