- Cetate pe Munte - http://www.cetatepemunte.ro -

Oameni de zăpadă

Iarna, “oamenii de zăpadă” se pierd prin magazine şi centre comerciale gigante…
Cumpără cadouri pentru alţi oameni.. tot de zăpadă…
Se încălzesc lângă foc, în case, strânşi în jurul unei mese… ( dar am observat că rezistă căldurii, pentru că nu se topesc )
Alteori îi vezi plini de visare, cu ochii negrii, fixaţi spre niciunde, în timp ce se grăbesc spre nicăieri…
Unii îşi duc bradul în spate, pentru “omuleţii de zăpadă” ce-i asteaptă acasă.
îl împodobesc şi îi pun lumini, să pară atmosfera caldă…
Alţii cumpără cutii mari, împachetate frumos, de diferite culori, pline de viaţă…


“Omuletii de zăpadă” sunt gălăgioşi şi râd mult…
Aleargă pe străzi şi se joacă în parcuri…
Sunt mici de statură şi poartă fular şi căciulă… ( bănuiesc ca e pentru ca să nu se răcească )

Sunt “oameni de zăpadă” care, printre alergări, îşi fac timp să se întâlnească într-o biserică, unde cu o chitară şi un pian, spun că se pregătesc pentru Crăciun, când programul va fi special şi sala arhi-plină… ( deci, se întâlnesc pentru alţii la fel de îngheţaţi ca ei )
“Oamenii de zăpadă” au maşini lucioase şi mari, mereu îngrijite; se plimbă în ele prin tot oraşul, îmbrăcaţi la costum şi cravată cu etichetă Armani.
Când vrei sa te apropii de ei, parfumul de CalvinKlein te ţine la distanţă…
Ei nu ştiu să zâmbească… sau zâmbesc mereu…
Vor să creadă toţi că sunt fericiţi cu maşina lor neagră şi pantofii lustruiţi… ( dar ştim că nu e aşa, însă nu le spunem nimic. )
Sunt caraghioşi când deschid uşile magazinelor şi îşi scutură nervoşi fulgii de pe palton… de parcă ei nu tot zăpadă sunt…
Unii poartă rochii lungi de gală, pantofi înalţi şi obrajii îmbujoraţi strident…
Aceştia sunt caraghioşi când se plâng că este frig… ca şi cum ar ştii cu adevărat ce înseamnă să simţi vântul bătându-ţi pielea…

“Omuletii de zăpadă” au un joc ciudat…
Sub supravegherea îngheţată a părinţilor, construiesc figurine, foarte asemănătoare lor.. dar cărora le pun un morcov în loc de nas şi două boabe de fasole în locul ochilor…  … cel mai mult mă amuză oala veche pe post de pălărie…
Se distrează de minune atât cei mici, cât şi cei mari…
… iar eu mă intreb mirată de ce râd de imaginea care-i descrie atât de bine…

Doamne… nu vreau să avem inima ascunsă în zăpadă…
încălzeşte-ne la Focul Tău, până ne vei topi de tot “eu”-l nostru… până ne vei naşte iar, din sânge şi viaţă…
Scoate-ne boabele negre din locul ochilor şi pune în golul acela ochii Tăi!
Aş vrea să purtăm visele Tale, Dumnezeule, în priviri.
E glaciar oraşul fără Tine…
… şi ţara…
… şi lumea…

“Oamenii de zăpadă” sunt reci şi trişti… şi încerc să pară ceea ce nu sunt şi nu vor putea fii fără Tine în ei !
Nu ne lăsa în datini şi obiceiuri ascunse în zăpezi… să nu ajungem să iubim Sărbătoarea de dragul obiceiului…
Colindă-ne cu îngerii ce-ţi stau pe genunchi, ca să învăţăm să preţuim strălucirea stelelor şi aripa clipelor călătoare…
Doamne, adu topirea zăpezilor din noi şi coboară fulgii vieţii de Sus…
Fă-ne sărbătoarea aceasta curată, cu inimă de carne dansând în piept.
Ne-am săturat de gheţuri şi ger, ne-am săturat de obraji palizi şi vise năruite… de ţurţuri de cuvinte…
Ne-am săturat de oameni cerşind în Ajun o dulceaţă de pâine… în timp ce “oamenii de zăpadă” zâmbesc absurd în jurul mesei pline…
Poluează toate parfumurile de pe străzi, cu Miros de Tine!

Să preţuim cadourile simple, nu lucrurile multe…

Condu paşii nostrii spre spitale şi paturi cu bolnavi… spre mai multe saloane de la secţia de oncologie…
…şi învaţă-ne astfel să preţuim ce avem, să nu vorbim mereu nemulţumiţi cu Tine…

Mi-e dor de programele bisericilor calde, cu suflete reale… cu ochii înlăcrimaţi şi straie de sărbătoare zilnică…
Vreau crengi de brad împodobite cu aripi de îngeri şi porumbei de fulgi !
Să le împart fiecărui suflet, să se poată păstra de-a lungul anului, până la Crăciunul următor…
Vreau visări albe şi gânduri curate…
Vreau melodiile clopotelor de iarnă şi colindul despre iesle…
… să iubim Copilul care a dat sens Sărbătorii, nu sărbătoarea care a dat sens Copilului !
Vreau vibraţii de viaţă printre zidurile reci…

Trimite ninsori suave şi lacrimi albastre …
Vreau o iarnă caldă fără “oameni de zăpadă”…
… decât doar cei construiţi de copiii cu fulare şi căciuli colorate de iubire !