Întunerec…Miliardele de stele încearcă fără succes să străpungă negura nemărginită prin care plutesc in neincetata lor promenada circulară in jurul Soarelui, cele 9 planete colorate.

Linişte de nepătruns peste tot, în afara unui zumzet înfundat undeva prin tăcerea deplină. Parcă era ceva melodios în zgomotul acela îndepărtat, laolaltă cu o mulţime de voci care totuşi nu deranjau acalmia din împrejurimi.

Din neant apăru, deodată, o mână uriaşă care se întinse

prin întregul Univers şi cu o mişcare legănată, apucă o planetă mică şi albastră din Sistemul nu de mult timp creat. Dumnezeu luă Pământul în mâna Sa şi privi spre tot ce se petrecea pe sfera plină de viaţă, aşa cum făcuse de multe ori până atunci. Ceva Îi atrase atenţia şi totodată Îi întunecă privirea blândă. Vocea Creatorului tună peste întreaga nemărginire spaţială: „S-au stricat oamenii! Păcătuiesc în neştire. M-au renegat întru-totul…” Peste întreaga ceată a îngerilor se lăsă o linişte deplină, privirea Marelui Rege oprindu-se asupra fiecăruia din cei aflaţi acolo. Nimeni nu ştia ce anume căuta sau ce dorea, dar ştiau după înfăţişarea Sa îngândurată că pregăteşte un plan măreţ…

Stelele aveau o strălucire neobişnuită în acea seară. Sufla un vânt răcoros şi plăcut peste nisipul înfierbântat de soarele amiezii de mult apus. Oamenii îşi aranjau ultimele lucruri de pe lângă gospodării, pregătindu-se de o noapte ca toate celelalte. Nimeni nu a privit spre cer cu atenţie, fiindcă altfel ar fi observat o stea care până atunci nu fusese acolo şi care le eclipsa pe celelalte cu lumina sa. Deasemenea, două umbre se profilau pe orizontul cenuşiu, parcă ducând acea stea cu ei odată…

Şi astfel, în acea noapte de neuitat, nevăzutul a luat formă în lumea materială, întunerecul pierdu supremaţia, în timp ce întregul cer a rămas înmărmurit când Stăpânul timpului şi spaţiului s-a coborât din înălţimi intr-o iesle neînsemnată. Îngerii au amuţit atunci când Măreţul Rege şi-a părăsit tronul pentru a cutremura Cosmosul…

De atunci, istoria nu a mai fost aceaşi…

Fulgii de nea acoperă de două milenii cărările bătătorite pe care oamenii păşesc, fără a lua seama la toate lucrurile din jur, care vestesc coborârea supranaturalului în lumea noastră aducând speranţa de mai bine.

Îmi aduc aminte cu melancolie de vremuri trecute din viaţa mea, pe când eram încă un copil (la vârstă), pe când iarna ne acoperea cu omăt strada transformând-o într-o imagine din felicitarile care se trimit cu acea ocazie. Pentru mine, apropierea Crăciunului aducea întotdeauna cu sine un sentiment nou, o bucurie necondiţionată. Poate erau cadourile care le primeam de la „Moşu’“, poate erau colindele care răsunau pe străzi, la televizor şi peste tot….Nu ştiu….

Adevărul este că noi, oameni fiind, de cele mai multe ori ne înşelăm singuri în a crede că majoritatea lucrurilor pe care le avem şi de care ne bucurăm în această lume, ni se cuvin. Lucruri de multe ori considerate infirme, neînsemnate, precum: familia, prietenii, bani, chiar şi zăpadă; toate acestea nu le apreciem până atunci când nu mai le posedăm.

În nebunia acestei lumi, trecem prin viaţă fără să privim la ceea ce merită şi ne încărcăm „barca” cu tot soiul de fleacuri inutile şi ridicole. Haine supra-elegante, convenienţe şi mode, prefăcătorie de circumstanţă, plăceri scumpe care până la urmă plictisesc, (şi să nu uit – cea mai rea dintre toate) frica de “ce gândeşte vecinul despre tine.”

Încărcaţi de toate acestea, nu avem timp de linişte, să stăm doar şi să visăm leneş la toate şi nimic, uităm să urmărim şi să apreciem frumuseţea razelor de soare care strălucesc pe malul apei, pădurile cu frunze multicolore, fulgii de nea care ne mângâie adesea şi care niciunul nu este identic cu următorul.

Să aruncăm peste bord toate aceste nimicuri care ne împiedică să admirăm creaţia care ne-a fost oferită să o putem privi în scurta sau lunga perioadă în care păşim pe aceste meleaguri. Să ne umplem barca doare de lucruri de care avem neapărată nevoie. O casă primitoare, o familie care să ne iubească şi căruia se oferim iubire, unul sau doi prieteni adevăraţi care să merite acest nume, o pisică (sau chiar vreo 11 :P), un câine, mâncare suficientă ca să nu aruncăm prisosul şi tot ceea ce ne ajută să ducem o viaţă trăită la potenţial maxim şi să ne permită să manevrăm uşor barca noastră pe cursul apei (chiar şi atunci când trebuie să „vâslim” împotriva curentului).

Aşa că, haideţi să avem în acest an un Crăciun cum nu am mai trăit, să putem să ne bucurăm de Sărbătoarea Naşterii împreună cu cei dragi, pentru că în cele din urmă, acesta este cel mai important lucru care îl putem face atâta timp cât îi avem aproape…Să îi apreciem şi să îi iubim…

.

Să aveţi un ALTFEL de Crăciun !



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*