- Cetate pe Munte - http://www.cetatepemunte.ro -

Motivul sărbătorii

Lumini strălucind îndrăzneţ şi feeric prin oraşul agitat, mâini cu multe cadouri, ochi rezemaţi de vitrine, vânzători amabili, zâmbete, patinatori îngheţaţi şi multumiţi de echilibrul lor, toate îmi dau o senzaţie de frumos. Parcă, dintr-o dată, lumea devine mai bună, mai amabilă, mai fericită.

E atât de captivantă această perioadă a anului…îţi acaparează simţurile, emoţiile, energia. Doar zăpada mai lipseşte să întregească  imaginea. Dincolo de toată atmosfera Crăciunului, răsună în mintea mea acea expresie foarte cunoscută: “mult zgomot pentru nimic ”. Nimic? Da, nimic care să aibă rezonanţă în realitate. Închid ochii şi îmi închipui un moş Gerilă suplu şi agil alunecând pe horn, părinţi grăbiţi cumpărând cadouri, melodii cu clinchete de Crăciun, promoţii, concursuri şi multă voie bună.  Crăciunul e perioada în care te întorci acasă, rămâi acasă sau abia astepţi să-ţi întâlneşti vechii prieteni cu care ai stabilit o întâlnire pe care ai promis ca nu o vei mai rata. E timpul serbărilor, reuniunilor, mesajelor, felicitărilor, timpul tuturor motivelor de bucurie mai mult sau mai puţin personale. E un Mult pe care, dacă îl priveşti mai atent, nu vei zări nimic altceva decât deşertăciunea necesară nouă, muritorilor dependenţi de tot ceea ce înseamnă lumea materială.

Încerc să privesc dincolo de toate acestea şi îmi aşez ochii obosiţi de lumină pe paginile Cărţii. Mintea începe să zboare  într-un decor ciudat. E noapte, e întuneric. Nu văd nicio lumină decât cea a astrelor. Nu aud colinde, decât sunetele unor animale. E frig înăuntru, iar mirosul de brad şi de portocale e undeva departe. Simt un miros umed şi înţepător,  de nesuportat. Nu e tocmai curat, iar totul e atât de simplist…E un loc în care nu mi-aş fi dorit să ajung acum de Crăciun, nici măcar cu mintea. Îmi întorc privirea şi ceea ce zăresc mă lasă într-o stare totală de perplexitate. Doi oameni în jurul unei iesle în care este aşezat un nou născut. Amândoi par desprinşi dintr-o cu totul altă lume, parcă ar privi spre ceva divin. Întregul trup al femeii e lipsit de vlagă, doar ochii îi sunt umpluţi de o lumină ciudată,  admirând copilaşul. Bărbatul e trist şi emoţionat, cuprins de sentimente contradictorii.

Fiinţa mi se umple de indignare şi de milă privind copilaşul inocent şi firav aşezat tocmai într-o iesle. Fără leagăn, pătuţ sau măcar o pernă moale. Somnul nu e  cel mai plăcut, iar vântul răcoros ce pătrunde printre scândurile crăpate îi răceşte mânuţele firave. Are ochii blânzi, de parcă în ei s-ar ascunde întreaga iubire pentru omenire. Scânceşte uşor, atingându-şi urechea micuţă de paiele din iesle. Mă înfioară scâncetul său, parcă ar prevesti ceva măreţ, dincolo de capacitatea mea de înţelegere. Mă întreb de ce tocmai aici se află acest nou născut, dar glasul îndurerat al bărbatului îmi oferi răspuns :”Pentru că n-a mai fost loc pentru noi”. Sufletul mi se face mic, îndurerat de ignoranţa mea.

Pentru a scăpa de durere, întorc pagina  în viitor. Simt îmbrăţişarea lui Dumnezeu şi sufletul mi se încălzeşte. Aud şoptindu-m-se: “Copilul din iesle e Fiul Meu”. Tresar cutremurată. E Isus? Fiul Celui care a zămislit Universul, Cel care ţine în mâna Sa toate lucrurile, Începutul şi Sfârşitul? E fiul Regelui? Înghit în sec plecându-mi capul ruşinată. De ce a ales să se nască tocmai în paiele rigide şi în locul cel mai umil? De ce departe de sărbătoare?

Dumnezeu a ales neobişnuitul pentru un Fiu de Rege: să fie zămislit în mod miraculos, să se nască în cel mai neînsemnat loc, fără fast, prea multe cadouri şi felicitări. Isus, fiul Creatorului tuturor lucrurilor, ne-a oferit imaginea cea mai clară a smereniei.

Aceleaşi mâini firave îngheţate de aerul rece din staul aveau să vindece oameni disperaţi, să scrie pe nisip, să frângă pâinea, să cunoască durerea sfâşietoare a piroanelor. Aceeaşi privire blândă avea să ridice oameni din păcat, să înalţe, să ofere speranţă. Acelaşi scâncet din staul avea să răsune după mulţi ani pe dealul Golgotei, din dragoste pentru oameni.

Acest copil plăpând,  dintr-un staul uitat din Betleem, avea să fie cel care să aducă mântuirea pe pământ. Alegerea lui Dumnezeu de a trimite pe Fiul Său printre noi a fost exclusiv adresată nouă, oamenilor. Sosirea Pruncului Sfânt nu a fost însoţită de lumini, muzică sau aplauze, ci de ceva mai profund: dragostea Sa pentru noi. El, Isus, e darul sufletelor noastre.

Dincolo de realitatea searbădă şi superficială a sărbătorilor, Pruncul e motivul pentru care trăim. Isus e Pacea noastră în încercare şi criză, El e Esenţa vieţii noastre. De aceea, mă închin cu sfială înaintea Lui, îmi plec genunchii şi din toată inima Îi mulţumesc că a venit pe pământ pentru mine.