Lumini strălucind îndrăzneţ şi feeric prin oraşul agitat, mâini cu multe cadouri, ochi rezemaţi de vitrine, vânzători amabili, zâmbete, patinatori îngheţaţi şi multumiţi de echilibrul lor, toate îmi dau o senzaţie de frumos. Parcă, dintr-o dată, lumea devine mai bună, mai amabilă, mai fericită.

E atât de captivantă această perioadă a anului…îţi acaparează simţurile, emoţiile, energia. Doar zăpada mai lipseşte să întregească  imaginea. Dincolo de toată atmosfera Crăciunului, răsună în mintea mea acea expresie foarte cunoscută: “mult zgomot pentru nimic ”. Nimic? Da, nimic care să aibă rezonanţă în realitate. Închid ochii şi îmi închipui un moş Gerilă suplu şi agil alunecând pe horn, părinţi grăbiţi cumpărând cadouri, melodii cu clinchete de Crăciun, promoţii, concursuri şi multă voie bună.  Crăciunul e perioada în care te întorci acasă, rămâi acasă sau abia astepţi să-ţi întâlneşti vechii prieteni cu care ai stabilit o întâlnire pe care ai promis ca nu o vei mai rata. E timpul serbărilor, reuniunilor, mesajelor, felicitărilor, timpul tuturor motivelor de bucurie mai mult sau mai puţin personale. E un Mult pe care, dacă îl priveşti mai atent, nu vei zări nimic altceva decât deşertăciunea necesară nouă, muritorilor dependenţi de tot ceea ce înseamnă lumea materială.

Încerc să privesc dincolo de toate acestea şi îmi aşez ochii obosiţi de lumină pe paginile Cărţii. Mintea începe să zboare  într-un decor ciudat. E noapte, e întuneric. Nu văd nicio lumină decât cea a astrelor. Nu aud colinde, decât sunetele unor animale. E frig înăuntru, iar mirosul de brad şi de portocale e undeva departe. Simt un miros umed şi înţepător,  de nesuportat. Nu e tocmai curat, iar totul e atât de simplist…E un loc în care nu mi-aş fi dorit să ajung acum de Crăciun, nici măcar cu mintea. Îmi întorc privirea şi ceea ce zăresc mă lasă într-o stare totală de perplexitate. Doi oameni în jurul unei iesle în care este aşezat un nou născut. Amândoi par desprinşi dintr-o cu totul altă lume, parcă ar privi spre ceva divin. Întregul trup al femeii e lipsit de vlagă, doar ochii îi sunt umpluţi de o lumină ciudată,  admirând copilaşul. Bărbatul e trist şi emoţionat, cuprins de sentimente contradictorii.

Fiinţa mi se umple de indignare şi de milă privind copilaşul inocent şi firav aşezat tocmai într-o iesle. Fără leagăn, pătuţ sau măcar o pernă moale. Somnul nu e  cel mai plăcut, iar vântul răcoros ce pătrunde printre scândurile crăpate îi răceşte mânuţele firave. Are ochii blânzi, de parcă în ei s-ar ascunde întreaga iubire pentru omenire. Scânceşte uşor, atingându-şi urechea micuţă de paiele din iesle. Mă înfioară scâncetul său, parcă ar prevesti ceva măreţ, dincolo de capacitatea mea de înţelegere. Mă întreb de ce tocmai aici se află acest nou născut, dar glasul îndurerat al bărbatului îmi oferi răspuns :”Pentru că n-a mai fost loc pentru noi”. Sufletul mi se face mic, îndurerat de ignoranţa mea.

Pentru a scăpa de durere, întorc pagina  în viitor. Simt îmbrăţişarea lui Dumnezeu şi sufletul mi se încălzeşte. Aud şoptindu-m-se: “Copilul din iesle e Fiul Meu”. Tresar cutremurată. E Isus? Fiul Celui care a zămislit Universul, Cel care ţine în mâna Sa toate lucrurile, Începutul şi Sfârşitul? E fiul Regelui? Înghit în sec plecându-mi capul ruşinată. De ce a ales să se nască tocmai în paiele rigide şi în locul cel mai umil? De ce departe de sărbătoare?

Dumnezeu a ales neobişnuitul pentru un Fiu de Rege: să fie zămislit în mod miraculos, să se nască în cel mai neînsemnat loc, fără fast, prea multe cadouri şi felicitări. Isus, fiul Creatorului tuturor lucrurilor, ne-a oferit imaginea cea mai clară a smereniei.

Aceleaşi mâini firave îngheţate de aerul rece din staul aveau să vindece oameni disperaţi, să scrie pe nisip, să frângă pâinea, să cunoască durerea sfâşietoare a piroanelor. Aceeaşi privire blândă avea să ridice oameni din păcat, să înalţe, să ofere speranţă. Acelaşi scâncet din staul avea să răsune după mulţi ani pe dealul Golgotei, din dragoste pentru oameni.

Acest copil plăpând,  dintr-un staul uitat din Betleem, avea să fie cel care să aducă mântuirea pe pământ. Alegerea lui Dumnezeu de a trimite pe Fiul Său printre noi a fost exclusiv adresată nouă, oamenilor. Sosirea Pruncului Sfânt nu a fost însoţită de lumini, muzică sau aplauze, ci de ceva mai profund: dragostea Sa pentru noi. El, Isus, e darul sufletelor noastre.

Dincolo de realitatea searbădă şi superficială a sărbătorilor, Pruncul e motivul pentru care trăim. Isus e Pacea noastră în încercare şi criză, El e Esenţa vieţii noastre. De aceea, mă închin cu sfială înaintea Lui, îmi plec genunchii şi din toată inima Îi mulţumesc că a venit pe pământ pentru mine.



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

5 comentarii

  1. Zilele astea am incercat, impreuna cu cativa prieteni de-ai mei, sa vedem cate lucruri ar trebui sa scotem din Craciunul de azi ca sa ajungem la esenta. Intrebarea noastra era: “Ar mai fi Craciunul cea mai asteptata sarbatoare, daca l-am reduce la esenta?”. Tare m-am bucurat sa vad ca si altii isi bat capu cu acelasi subiect.
    Foarte frumos ai “zugravit” imaginea din iesle.
    N-am mai intalnit nicio descrierea a Nasterii care sa aiba o capacitate de cercetare asa de mare.
    Domnul sa te binecuvinteze, Roxana!

  2. O meditatie de nota 10.Dumnezeu sa te binecuvinteze!
    Am pus o legatura spre linkul acesta pe ro-bethel.com
    Merita citit! Sarbatori fericite!

  3. Emanuel, sunt sigura si sper ca sunt mult mai multi care se gandesc la esenta sarbatorii.Ceea ce ma rog e sa o constientizeze cu adevarat. Domnul sa te binecuvinteze si pe tine! Sarbatori pline de semnificatie!:)

    Sorin, ma bucur ca ti-ai facut timp sa citesti, mai ales in perioada agitata si contra timp in care suntem. Domnul sa te binecuvinteze!
    Fie ca aceasta meditatie sa fie o incurajare si pentru cei care o vor citi accesand linkul ro-bethel.com
    Sarbatori fericite in Isus!! El e Motivul!

  4. Viata este ca o calatorie cu trenul: urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.
    Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
    E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Este vorba despre fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
    Unele dintre aceste persoane care urca in tren privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic… Unii urca si coboara si noi abia i-am observat.
    Ne mira ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles, noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim. Ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.
    Nu face nimic. Asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri… Dar fara intoarcere.
    De aceea trebuie sa ne facem calatoria in modul cel mai frumos posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei… Sa ne aducem aminte ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.
    Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.
    Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobori definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
    Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie, atunci cand voi cobori definitiv din tren. Da, cred acest lucru. Despartirea de cativa prieteni, pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Ma voi intrista sa-i las singuri in tren pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata vor ajunge in Gara Centrala. Traiesc cu credinta ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care nu le-au avut atunci cand au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut rolul meu in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
    Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna, astfel incat, la sfarsit, sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care sa starneasca dor si amintiri frumoase celor care calatoresc mai departe.
    Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc Calatorie placuta!”
    Asadar…
    O calatorie frumoasa in 2012! Sa iertati mai des, sa va suparati mai rar, sa invatati mai mult. Sa iubiti si s-o spuneti, sa pretuiti timpul pe care-l aveti si oamenii care v-il infrumuseteaza. Aveti incredere in voi, caci stiti si puteti mai multe decat va imaginati. Fiti frumosi, curajosi si pastrati-va un strop de nebunie tinereasca in suflet. Veti avea nevoie de ele.La multi ani 2012!

  5. Doamne cit trebuie sa invatam de aici. Esti o adevarata crestina. TE IUBESC SI TI MULTUMESC DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE!

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*