christmas

Colinde, lumini, târguri de cadouri, prăjituri, zâmbete, concerte, aplauze, sunet de lemne pocnind în sobă, zăpadă, brad…multe cuvinte care pot defini atmosfera lunii Decembrie.

Un tablou cu care ne-am obişnuit şi care ne place atât de mult…la care visăm tot anul şi care trece parcă prea repede. Iar motivul sărbătorii? Motivul real e rupt dintr-un  timp atât de diferit, încât,  în orice perioadă a istoriei s-ar fi aflat, n-ar fi putut să facă parte vreodată din atmosfera atât de luminoasă a Crăciunului.

Cine ar dori să facă loc măcar pentru o clipă în mintea lui imaginii dezolante a unei familii singure, ignorate şi adăpostite într-un grajd cu un copil nou născut? Să ne gândim la asta tocmai acum…când nimic pare să nu ne poată umbri fericirea noastră? Ne simţim mai confortabil povestind copiilor despre un moş bătrân, cu barba albă care stă lângă brad şi care în mod magic are un sac plin de cadouri care nu se termină niciodata. Moşul “omniprezent”, „omnifericit”, „omnipotent”-zămislirea minţii umane care tot timpul a căutat înlocuitori: de zahăr, de prieteni, de familie, de…Crăciun. Orice în afară de Acel Ceva care să ne facă să ne uitam la noi înşine şi să ne simţim mici, neputincioşi şi fără niciun merit.

Suntem prea comozi pentru a  primi darul „incomod” născut intr-un staul rece. A ajuns pe lume discret. Nu a fost nimeni în sala de aşteptare. Fără baloane, fără flori, fără aplauze, fără sunete de uimire şi vorbe dulci. Doar tăcerea umbrită de o stea. O tăcere sfântă care aproba planul Tatălui. Uimirea şi emoţia se citeau în ochii părinţilor: emoţia naşterii care avea să schimbe total şi profund istoria omenirii împletită cu durerea tatălui neputincios în a-i oferi un loc mai frumos de bun-venit. Şi totuşi, acel loc a fost gândit de Tatăl  Ceresc dinainte. El ştia şi dorea să ne frângă pe noi, pumnii de ţărână şi să ne facă să vedem dincolo de materialismul acestei lumi, să ne smerim şi să-L primim pe Isus. Dorea să Îi vedem dragostea imensă, să Îi înţelegem scopul sacrificiului făcut:  Regele Universului îşi lasă Fiul pe pământul mizer, să se nască într-un loc umil, să crească în condiţii modeste, să se obişnuiască cu suferinţa şi să moară pentru ca noi, cei păcătoşi să avem mântuirea. Ce dragoste mai mare ca aceasta am întâlnit vreodată?

Cum putem, totuşi, să ne continuăm jocul vieţii trecând peste aceste „detalii” ale Crăciunului? Cum putem fi atât de impasibili la o dragoste strigătoare la cer din cer?

Fie ca acest Crăciun să te găseasca smerit, proşternat la picioarele Regelui, în adâncă mulţumire pentru darul nemeritat – Isus Hristos. Să îţi abandonezi superficialitatea, mândria sau minciuna unei vieţi împlinite şi să accepţi că fără naşterea Acelui Copil firav şi îngheţat din iesle, viaţa întregii omeniri şi inclusiv a ta este un nonsens.



Vezi mai multe articolele publicate de >>> <<<

Spune părerea ta!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate comentariile sunt filtrate de echipa site-ului.
Vă rugăm completaţi numele şi e-mail-ul, altfel comentariile nu vor fi aprobate.
Comentariul dumneavoastră va fi vizibil doar după o scurtă perioadă de timp.
Vă mulţumim pentru înţelegere!

*