Puzzle de Crăciun (anunţ)
Se apropie Crăciunul!!! Este sărbătoarea cadourilor – de fapt este sărbătoarea celui mai mare şi frumos Cadou pe care lumea l-a primit vreodată – şi am dori să pregătim împreună cu voi un dar speical pentru cei care vor să retrăiască puţin din atmosfera primului Crăciun. Pentru cei care vă întrebați despre ce ar putea fi vorba, urmează explicațiile. Cum vi se pare ideea unui puzzle? Un puzzle alcătuit din creațiile voastre originale bine înțeles (din orice domeniu acoperit de categoriile noastre). Cum ar fi dacă piesa voastră de puzzle ar descrie...
Read MoreCea de a 5-a ediţie CPMW
Salutare tuturor! Odată cu schimbarea “la faţă” a site-ului, dorim să începem şi o nouă ediţie CPMW. Cele patru ediţii pe care le-am avut până acum ne-au oferit tuturor ocazia să ne încântăm privirea cu fotografii foarte frumoase, de aceea vă încurajez şi de această dată să participaţi cât mai mulţi. Prin sosirea toamnei nu numai în calendarul, dar şi în oraşul nostru, vor fi multe culori care se pot surprinde cu aparatul de fotografiat, de aceea tema acestei ediţii este, desigur, ”CULORI”. Ca şi până acum, predarea fotografiilor se...
Read More3 ani de existenţă
3 ani… şi încă existăm. Nu, nu a fost simplu şi atunci când mă gândesc la complexitatea propoziţiei pe care tocmai aţi citit-o, la toate provocările pe care le-am întâmpinat ca şi echipă, la binecuvântările venite de sus prin această lucrare şi la multe alte aspecte pe care nu le voi menţiona acum, îmi dau seama de adevăratul motiv pentru care încă existăm: Dumnezeu este cu noi… Dumnezeu este cu noi! De aceea, în primul rând am vrea să Îi aducem Lui mulţumiri şi laude din toată inima şi ne-am bucura dacă şi voi aţi face acest lucru împreună cu...
Read MoreO nouă ediţie CPMW
Salut! Sunt Hord Beniamin, noul moderator CPMW şi am deosebita plăcere să anunţ începerea unei noi ediţii a CPMW. Cele trei ediţii care s-au desfăşurat până acum au fost încântătoare, de aceea putem spune cu adevărat “Eben-Ezer” (Până aici Dumnezeu a fost cu noi). Ştiu că sunteţi nerăbdători să participaţi la o noua ediţie, aşa că fără alte prezentări am să anunţ tema în care trebuie sa fie cuprinse pozele voastre, şi anume: AŞTEPTARE !!! Ca si pana acum, predarea pozelor se va face la adresa de mail cpmw@cetatepemunte.ro iar timpul în care...
Read MoreEvenimente media Arad – nov 2010
Seară de poem, cânt și film creștin – Arad Joi, 18 noiembrie 2010, orele 18:00, la Arad are loc un eveniment special care cuprinde: vizionarea filmului “Magdalena”, dezbatere cu Cătălin Dupu, recitaluri de poezie cu Viorel Iuga, Lazăr Magu, Horia Nicoară – de la Biblioteca Județeană Arad, Cornel Marandiuc și premiera pe Arad a filmului “La frontieră”, moderare – Ovidiu Drăgan. Programul are loc la Biserica Renașterea, intrarea fiind...
Read MoreTop Media Festival Sighisoara 2010
În Sighișoara, între 22-24 octombrie 2010 are loc Top Media Festival, eveniment care va cuprinde un curs interactiv despre fotografie și film susținut de: Cătălin Dupu – conferențiar, actor și regizor, Simona Ciurar – fotograf, Elian Chiciudean – conferențiar Participanții vor urmări câteva filme de scurt-metraj și se vor implica într-o probă practică de fotografie, pe o temă dată de către invitați. Cei interesați ar fi indicat să aibă la ei aparate de fotografiat digitale. Sâmbătă va rula și filmul Surprize în lanț. La eveniment participă și...
Read More









