Eseuri creştine

Cauţi eseuri creştine? Scrii eseuri creştine? Această categorie se adresează în exclusivitate eseurilor creştine!

Despre muzică

Publicat de la Aug 31, 2009

Despre muzică

Am ajuns saturat şi săturat de muzică.Tânjesc după liniştea susurului blând pe care Ilie l-a auzit, după pacea adevarată izvorândă din Duhul Lui Dumnezeu. Am înlocuit aşa de uşor prezenţa lui Dumnezeu cu fiorul unor versuri aparent mereu pe placul Lui.Oare Dumnezeu ce muzică ascultă, oare o ascultă ca şi mine, încet sau tare, are shuffle la playlist sau işi ia timp să audă fiecare cuvânt a celui ce ii inchină Lui jertfa folosind maniera asta…cântată.

MAI MULT

Din Tars spre Ninive

Publicat de la Aug 28, 2009

Din Tars spre Ninive

Doamne… … sufletul meu stropeşte cu lacrimi … cu pumni de lacrimi… atât de adâncă e rana din mine. şi… m-au rănit crunt… atât de ascuţită a fost arma vrăjmaşlui. Am ajuns vulnerabil din cauza indiferenţei, şi copilăria mea spirituală a fost prilej de bucurie pentru duhurile întunericului. Acum, degeaba îmi plâng rana, degeaba mai caut motiv ca să-mi scuz căderea… Nevegherea a fost capcana, iar inima mea sfâşiată, prada…

MAI MULT

Sinceritatea deplină – O latură a sfinţeniei pe cale de dispariţie

Publicat de la Jun 4, 2009

Gândindu-mă la natura sincerităţii şi la rolul esenţial pe care îl deţine în viaţa unui credincios, mi-am adus aminte de trei versete: ,,Fiule, dă-Mi inima ta…”, ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” şi ,,Sfinţenia este podoaba casei Tale”. Asociind reprezentarea adevărului cu sinceritatea totală au reieşit următoarele concluzii: O inimă curată este de fapt o inimă sinceră pe deplin. O inimă umplută de adevăr este o inimă care rămâne devotată Domnului, indiferent de stare sau împrejurare. O inimă curată nu este o inimă care nu păcătuieşte, ci mai degrabă o inimă care se smereşte, pentru că păcătuieşte.

MAI MULT

Atingerea vindecătoare

Publicat de la Apr 27, 2009

O mulţime de oameni îl urmau pe Învăţător. Fiecare se împingea încercând să se apropie cât mai mult de acel om cu puteri nemaintâlnite. Priviri curioase, disperate, fericite sau suferinde se încrucişau la fiecare minut, dar toate căutându-I ochii.. Văzduhul lipsit de vreo adiere de vânt îneca respiraţia tuturor, iar soarele dogoritor nu avea milă de nimeni. Din depărtare, puteai auzi un cor de voci, cuvinte amestecate, tonalităţi diferite care îţi oboseau auzul şi fiinţa. Praful ridicat în aerul înecăcios Îi usca gâtul, intrându-I nemilos în ochii săi neobişnuit de blânzi. Dincolo de privirea extenuată şi tânjind după o clipă de repaos, strălucirea ei te contraria şi îţi dădea o stare de linişte ciudată. Cum putea rezista în interiorul unui norod atât de gălăgios, nerăbdător…atât de…uman? Nu îi puteam înţelege pacea angelică, ruptă din ireal, liniştea născută misterios din încrucişarea disperării şi nerăbdării umane.

MAI MULT