Gând de Crăciun

Publicat de la Dec 24, 2012

Gând de Crăciun

Colinde, lumini, târguri de cadouri, prăjituri, zâmbete, concerte, aplauze, sunet de lemne pocnind în sobă, zăpadă, brad…multe cuvinte care pot defini atmosfera lunii Decembrie. Un tablou cu care ne-am obişnuit şi care ne place atât de mult…la care visăm tot anul şi care trece parcă prea repede. Iar motivul sărbătorii? Motivul real e rupt dintr-un  timp atât de diferit, încât,  în orice perioadă a istoriei s-ar fi aflat, n-ar fi putut să facă parte vreodată din atmosfera atât de luminoasă a Crăciunului. Cine ar dori să facă loc măcar pentru o clipă în mintea lui imaginii dezolante a unei familii singure, ignorate şi adăpostite într-un grajd cu un copil nou născut? Să ne gândim la asta tocmai acum…când nimic pare să nu ne poată umbri fericirea noastră? Ne simţim mai confortabil povestind copiilor despre un moş bătrân, cu barba albă care stă lângă brad şi care în mod magic are un sac plin de cadouri care nu se termină niciodata. Moşul “omniprezent”, „omnifericit”, „omnipotent”-zămislirea minţii umane care tot timpul a căutat înlocuitori: de zahăr, de prieteni, de familie, de…Crăciun. Orice în afară de Acel Ceva care să ne facă să ne uitam la noi înşine şi să ne simţim mici, neputincioşi şi fără niciun merit. Suntem prea comozi pentru a  primi darul „incomod” născut intr-un staul rece. A ajuns pe lume discret. Nu a fost nimeni în sala de aşteptare. Fără baloane, fără flori, fără aplauze, fără sunete de uimire şi vorbe dulci. Doar tăcerea umbrită de o stea. O tăcere sfântă care aproba planul Tatălui. Uimirea şi emoţia se citeau în ochii părinţilor: emoţia naşterii care avea să schimbe total şi profund istoria omenirii împletită cu durerea tatălui neputincios în a-i oferi un loc mai frumos de bun-venit. Şi totuşi, acel loc a fost gândit de Tatăl  Ceresc dinainte. El ştia şi dorea să ne frângă pe noi, pumnii de ţărână şi să ne facă să vedem dincolo de materialismul acestei lumi, să ne smerim şi să-L primim pe Isus. Dorea să Îi vedem dragostea imensă, să Îi înţelegem scopul sacrificiului făcut:  Regele Universului îşi lasă Fiul pe pământul […]

MAI MULT

Motivul sărbătorii

Publicat de la Dec 20, 2011

Motivul sărbătorii

Lumini strălucind îndrăzneţ şi feeric prin oraşul agitat, mâini cu multe cadouri, ochi rezemaţi de vitrine, vânzători amabili, zâmbete, patinatori îngheţaţi şi multumiţi de echilibrul lor, toate îmi dau o senzaţie de frumos. Parcă, dintr-o dată, lumea devine mai bună, mai amabilă, mai fericită. E atât de captivantă această perioadă a anului…îţi acaparează simţurile, emoţiile, energia. Doar zăpada mai lipseşte să întregească  imaginea. Dincolo de toată atmosfera Crăciunului, răsună în mintea mea acea expresie foarte cunoscută: “mult zgomot pentru nimic ”. Nimic? Da, nimic care să aibă rezonanţă în realitate. Închid ochii şi îmi închipui un moş Gerilă suplu şi agil alunecând pe horn, părinţi grăbiţi cumpărând cadouri, melodii cu clinchete de Crăciun, promoţii, concursuri şi multă voie bună.  Crăciunul e perioada în care te întorci acasă, rămâi acasă sau abia astepţi să-ţi întâlneşti vechii prieteni cu care ai stabilit o întâlnire pe care ai promis ca nu o vei mai rata. E timpul serbărilor, reuniunilor, mesajelor, felicitărilor, timpul tuturor motivelor de bucurie mai mult sau mai puţin personale. E un Mult pe care, dacă îl priveşti mai atent, nu vei zări nimic altceva decât deşertăciunea necesară nouă, muritorilor dependenţi de tot ceea ce înseamnă lumea materială. Încerc să privesc dincolo de toate acestea şi îmi aşez ochii obosiţi de lumină pe paginile Cărţii. Mintea începe să zboare  într-un decor ciudat. E noapte, e întuneric. Nu văd nicio lumină decât cea a astrelor. Nu aud colinde, decât sunetele unor animale. E frig înăuntru, iar mirosul de brad şi de portocale e undeva departe. Simt un miros umed şi înţepător,  de nesuportat. Nu e tocmai curat, iar totul e atât de simplist…E un loc în care nu mi-aş fi dorit să ajung acum de Crăciun, nici măcar cu mintea. Îmi întorc privirea şi ceea ce zăresc mă lasă într-o stare totală de perplexitate. Doi oameni în jurul unei iesle în care este aşezat un nou născut. Amândoi par desprinşi dintr-o cu totul altă lume, parcă ar privi spre ceva divin. Întregul trup al femeii e lipsit de vlagă, doar ochii îi sunt umpluţi de o lumină ciudată,  admirând copilaşul. Bărbatul e […]

MAI MULT

Elogiu Mamei

Publicat de la Mar 8, 2010

Mama– primul cuvânt rostit, atât de plin de semnificaţii, de intrebări, de dragoste. Mama…mi-a fost primul univers de îndată ce am apărut pe lume, prima privire, prima atingere. Mă simţeam atât de bine la pieptul ei..eu, un boţ de carne inocent, neajutorat. Îi simţeam respiraţia atât de lin şi de cald, încât mă învăluia într-un cerc al viselor profunde, de nou născut. În mod ciudat, îmi era stăpână –  mă supuneam întru totul fiecărui gest al ei, dar şi slugă- îmi oferea tot ceea ce îi ceream, îi topeam oboseala prin zâmbetul meu, o dominam emoţional în mod incoştient…Şi acum mă intrigă mâinile ei fermecate, sursă inepuizabilă de…TOT: grijă, atenţie, eleganţă, alinare. Mâinile ei nasc şi acum mâncăruri cu acel gust perfect, special, unic- astfel încât oricât de mult m-aş strădui să-l făuresc cu mâinile mele, nu pot- e imposibil să reproduci gustul mâncării gătite de mama.

MAI MULT

Atingerea vindecătoare

Publicat de la Apr 27, 2009

O mulţime de oameni îl urmau pe Învăţător. Fiecare se împingea încercând să se apropie cât mai mult de acel om cu puteri nemaintâlnite. Priviri curioase, disperate, fericite sau suferinde se încrucişau la fiecare minut, dar toate căutându-I ochii.. Văzduhul lipsit de vreo adiere de vânt îneca respiraţia tuturor, iar soarele dogoritor nu avea milă de nimeni. Din depărtare, puteai auzi un cor de voci, cuvinte amestecate, tonalităţi diferite care îţi oboseau auzul şi fiinţa. Praful ridicat în aerul înecăcios Îi usca gâtul, intrându-I nemilos în ochii săi neobişnuit de blânzi. Dincolo de privirea extenuată şi tânjind după o clipă de repaos, strălucirea ei te contraria şi îţi dădea o stare de linişte ciudată. Cum putea rezista în interiorul unui norod atât de gălăgios, nerăbdător…atât de…uman? Nu îi puteam înţelege pacea angelică, ruptă din ireal, liniştea născută misterios din încrucişarea disperării şi nerăbdării umane.

MAI MULT

Scrisoare către om

Publicat de la Dec 13, 2008

Semne de întrebare se joacă prin mintea mea şi nu mă mai lasă în pace, să mă odihnesc. Măcar pentru un minut. Vine Crăciunul…ştii? Sau…abia când vezi aglomeraţie şi globuri şi un 24.12. scris pe ceasul electronic din centrul oraşului îţi aminteşti de sărbătoarea lui…cui? Te-am zărit azi. Erai prea grăbit…şi totuşi, nu ai uitat să îţi admiri silueta într-o vitrină de magazin. Da, mi-am dat seama că nu te uitai la vreo haină, ci doar îţi oglindeai trupul. Te-am urmărit toata ziua. Am aşteptat un moment liber să îţi pot vorbi, dar a fost imposibil. Tocmai de aceea m-am decis să îţi scriu. Încep să mă întreb în mod serios dacă mai auzi. Sau mai vezi. Şi nu mă refer la alarma de la ceas, sunetul telefonului sau numărul troleului sau tramvaiului. Eşti bine? Te mai consideri om? Sau nu vrei să recunoşti că societatea te-a adus treptat la o condiţie pur sintetică…de robot?

MAI MULT
12