Acum suntem doi

Publicat de la Feb 13, 2012

Nori grei întunecau zarea Și vânt de furtună îngenunchia pomii Și toată iarba era smulsă și pământul rămânea negru și sterp. Ceream izbăvire, Doamne, cu genunchii și palmele – răni Și ochii mai umezi ca ploile-n toamnă Și sufletul picat într-un hău fără fund. Priveam sus, vedeam doar lumina Dar în juru-mi era frig și murdar. În zadar luptam să mă ridic de acolo, Căci gleznele-mi erau zdrobite și moi Și tălpile-mi erau numai carne Și inima-mi bătea cu suspin și durere. Mă ridicam cu greu, dar vai! Când mă uitam iarăşi la mine Mă prăbușeam cu vaiet de moarte Și lacrimile-mi prefăceau ţărâna-n noroi. Și-atunci, în iubirea Sa fără margini, Isus se-aplecă și spuse : “Vino,  acum suntem doi.”

MAI MULT