Elogiu Mamei

Publicat de la Mar 8, 2010

Mama– primul cuvânt rostit, atât de plin de semnificaţii, de intrebări, de dragoste. Mama…mi-a fost primul univers de îndată ce am apărut pe lume, prima privire, prima atingere. Mă simţeam atât de bine la pieptul ei..eu, un boţ de carne inocent, neajutorat. Îi simţeam respiraţia atât de lin şi de cald, încât mă învăluia într-un cerc al viselor profunde, de nou născut. În mod ciudat, îmi era stăpână –  mă supuneam întru totul fiecărui gest al ei, dar şi slugă- îmi oferea tot ceea ce îi ceream, îi topeam oboseala prin zâmbetul meu, o dominam emoţional în mod incoştient…Şi acum mă intrigă mâinile ei fermecate, sursă inepuizabilă de…TOT: grijă, atenţie, eleganţă, alinare. Mâinile ei nasc şi acum mâncăruri cu acel gust perfect, special, unic- astfel încât oricât de mult m-aş strădui să-l făuresc cu mâinile mele, nu pot- e imposibil să reproduci gustul mâncării gătite de mama.

MAI MULT

Atingerea vindecătoare

Publicat de la Apr 27, 2009

O mulţime de oameni îl urmau pe Învăţător. Fiecare se împingea încercând să se apropie cât mai mult de acel om cu puteri nemaintâlnite. Priviri curioase, disperate, fericite sau suferinde se încrucişau la fiecare minut, dar toate căutându-I ochii.. Văzduhul lipsit de vreo adiere de vânt îneca respiraţia tuturor, iar soarele dogoritor nu avea milă de nimeni. Din depărtare, puteai auzi un cor de voci, cuvinte amestecate, tonalităţi diferite care îţi oboseau auzul şi fiinţa. Praful ridicat în aerul înecăcios Îi usca gâtul, intrându-I nemilos în ochii săi neobişnuit de blânzi. Dincolo de privirea extenuată şi tânjind după o clipă de repaos, strălucirea ei te contraria şi îţi dădea o stare de linişte ciudată. Cum putea rezista în interiorul unui norod atât de gălăgios, nerăbdător…atât de…uman? Nu îi puteam înţelege pacea angelică, ruptă din ireal, liniştea născută misterios din încrucişarea disperării şi nerăbdării umane.

MAI MULT

Scrisoare către om

Publicat de la Dec 13, 2008

Semne de întrebare se joacă prin mintea mea şi nu mă mai lasă în pace, să mă odihnesc. Măcar pentru un minut. Vine Crăciunul…ştii? Sau…abia când vezi aglomeraţie şi globuri şi un 24.12. scris pe ceasul electronic din centrul oraşului îţi aminteşti de sărbătoarea lui…cui? Te-am zărit azi. Erai prea grăbit…şi totuşi, nu ai uitat să îţi admiri silueta într-o vitrină de magazin. Da, mi-am dat seama că nu te uitai la vreo haină, ci doar îţi oglindeai trupul. Te-am urmărit toata ziua. Am aşteptat un moment liber să îţi pot vorbi, dar a fost imposibil. Tocmai de aceea m-am decis să îţi scriu. Încep să mă întreb în mod serios dacă mai auzi. Sau mai vezi. Şi nu mă refer la alarma de la ceas, sunetul telefonului sau numărul troleului sau tramvaiului. Eşti bine? Te mai consideri om? Sau nu vrei să recunoşti că societatea te-a adus treptat la o condiţie pur sintetică…de robot?

MAI MULT

Un gând dintr-o găoace de note

Publicat de la Nov 3, 2008

În frenezia jocului de-a v-aţi ascunselea al notelor de pian, închid ochii şi respir adânc. Îmi caut cuvinte să exprim ceea ce aş dori şi ţie să îţi spun. Dar fiecare cuvânt scris se luptă cu fiecare vibraţie a corzilor de pian. Da, sunt atât de mulţumitoare acum de faptul că Dumnezeu mi-a dat privilegiul imens de a auzi fiecare sunet, acord…Oare câţi oameni ar dori să înţeleagă măcar o mişcare a degetelor unui pianist pasionat, dar nu pot? Oare câţi din cei apăruţi în lumea aceasta cu un minus faţă de noi, cei..”normali” ar dori ca măcar pentru un minut ca auzul lor să prindă o frântură din vocea umană? Dar în mod paradoxal, pe faţa lor vezi mai des un zâmbet decât pe faţa noastră. Mă întreb…cât de indignat priveşte Dumnezeu spre noi, dorind parcă să ne apuce de mânecă şi să ne trezească din nemulţumirea ce zace de prea multe ori în noi înşine.

MAI MULT

Aer de toamnă

Publicat de la Sep 22, 2008

Aer de toamnă

Privesc în cenuşiul de afară. Nimic surprinzător. Doar copacii leneşi şi aerul prea tare intrat în plamanii mei îmi spun: “Zâmbeşte”…căldura a trecut. Da…e toamnă. E anotimpul… E timpul unui nou început de an de şcoală, facultate, viaţă. Îmi lipesc fruntea de sticla ferestrei şi rămân mută, cu ochii aţintiţi în aer, pe cer…Te caut din nou, Te caut şi azi. Dar parcă mai mult ca oricând Te caut Toamna. În singurătatea-mi de acum liniştea mă cheamă şi mă face să mă gândesc la Tine.

MAI MULT