Alarmă declanşată

Publicat de la Dec 19, 2008

Pentru că nu sunt un om ale cărui gânduri să conţină o mulţime de figuri de stil sau imagini artistice, nu vă aşteptaţi ca următorul text să vă impresioneze prin structură. Totuşi…mi-aş dori să rămâneţi impresionaţi de ceea ce voi spune, sau mai bine zis mi-aş dori să rămâneţi alarmaţi. Mergeam astăzi, ca în fiecare an, pe centrul Aradului împreună cu frumosul cor de cameră al liceului baptist cu dorinţa de a transmite mesajul întrupării prin cântare. Am fost refuzaţi în multe locuri din pricina finanţelor: “Nu e şeful aici”, “Nu ne-au venit salariile” şi tot felul de alte afirmaţii. Sunt sigur că eu nu pot reproduce în cuvinte ceea ce vreau să povestesc, dar promit să-mi dau toată silinţa. Intru într-un magazin şi dau ochii cu o doamnă pe a cărei faţă mai că nu curgeau lacrimi. Şi binenţeles…prezint corul şi dorinţa noastră de a colinda. Primul răspuns vine ferm, dar încet : “Nu e patronul aici”. Încerc să îi explic că noi am vrea să o colindăm pe ea, nu pe patron. Şi acuma vă rog să fiţi atenţi. Pe mine următoarea propoziţie m-a întristat mult. Încet, pe un ton trist îmi şopteşte: “Dar eu n-am bani”…

MAI MULT